apasa-l, apasa-l...apasalapasalapasal

joi, 14 aprilie 2011

mi-e frica...

"ma doare maseaua dar mi-e frica de dentist" zicea Alexandru Andries intr-un cantec, "ma doare o bucsa dar mi-e frica de service" as zice eu.

V-ati intrebat de ce pe fiecare loc de parcare din Romania este o pata de ulei?
Sunt oare romanii mai neglijenti decat alte popoare? Mai indiferenti la siguranta lor si a celor din jur?
Nu, rapunsul este altul: la romani,  mersul la service este traumatizant. De la atelierul mecanic pleci nervos, cu buzunarele goale si, de cele mai multe ori, cu problema rezolvata pe jumatate sau deloc. Pentru ca la service trebuie sa te descotorosesti de demnitate si sa-i faci temenele unui Gigel in al carui varf de surubelnita sta soarta masinii tale. De la Vladica la opinca, am fost toti nevoiti sa dam spaga unui individ unsuros si agramat care ne-a schimbat 7 piese pana a gasit-o pe cea defecta.
Si-atunci, evident, eviti sa mergi la service atata timp cat masina mai e inca auto-mobila. Iti menajezi neuronii si portofelul pana-n ultima clipa… doar ca intre timp problemele se agraveaza, costurile de reparatie cresc si intri intr-un cerc vicios din care cu greu mai scapi.
Stiu, am fost si eu client de service si  sa ridice mana sus cine n-a auzit:
 “Ce dom’ne ma-nveti dumneata pe mine meserie?” daca-l intrebi de ce nu-ti strange prezoanele cu cheia dinamometrica
Sau
 “Lasati ca merge, n-are nimic masina” cand ii spui ca ai un zgomot si el nu stie de unde e
Sau
“Am mai vazut io priceputi d’astia ca dumneavoastra” daca risti sa comentezi cand iti maltrateaza masina cu ciocanul.

Si-atunci mai bine dai muzica mai tare ca sa n-auzi amortizoarele cum isi dau duhul, completezi cu ulei la 3000 km cate un litru si Doamne-ajuta :-)

Niciun comentariu: