apasa-l, apasa-l...apasalapasalapasal

luni, 31 octombrie 2011

Autorizarea RAR... cui foloseste noua reglementare?

Răspuns sec: reprezentanțelor!
Cui dă în cap? La fel de sec: service-urilor multimarcă (cu cât mai bine dotate cu scule, cu atât mai tare le dă la oase).

De ce și mai ales cum, vă explic imediat:
- costă 500 lei fiecare marcă pe care vrei s-o autorizezi. Reprezentanțele au 4-5, hai 7 mărci pe când service-urile private nu degeaba se numesc ”multimarcă”. Reprezentanțele se ”scot” cu 2000-3500 ron, eu după ultimele calcule ar trebui să plătesc de la 5000 lei în sus.
- mai e o portiță - marca limitată ca an de fabricație costă 200 lei... Uraaaaa, mi-am zis și eu gândind că oricum mașini mai vechi de 20 de ani n-o să văd în service... aș, de unde? Limitarea se poate face doar în sus, adică ”până la anul ...”. Și uite cum au scăpat reprezentanțele de grija noastră, că facem revizii în garanție la jumătate de preț față de ei...

Legiuitorul n-a mai putut de grija clientului și-ntr-un exces de zel s-a gândit că n-avem noi, prăpădiții, bani să dotăm service-ul cu scule pentru toate mărcile de mașini, omițând că taman ăsta era rostul autorizării... să verifice cheile și levierele, precum și documentațiile tehnice. Așa că nici măcar nu mai ajunge RAR-ul să vadă ce ai și ce-ți lipsește, pentru că n-ai bani de taxă.
În plus autorizarea se poate face separat pe tipuri de operațiuni (schimb de consumabile, motor, electric, suspensie/ directie, caroserie) și mă-ntreb de ce ar trebui să plătesc o marcă ”întreagă” dacă eu nu intenționez să fac de toate? Eu nu fac tinichigerie (nici acum, nici în vecii-vecilor, e o altă meserie pe care n-o stăpânesc), eu nu fac ”roți” (n-am scule de dejantat, echilibrat, etc și nici nu-mi iau anul ăsta, așa că în cel mai bun caz aș putea să autorizez această activitate anul viitor)... dar plătesc... ca un om mare!
Poate nu știți dar autorizarea (respectiv reautorizarea) se face la fiecare 6 luni în cazul service-urilor noi și odată la un an în cazul celor cu vechime.

Cine pică prost? 
- Service-urile multimarcă cu cele mai bune dotări, care au investit banii în scule și-acum n-au de unde să scoată bani de taxe, așa că se vor uita lung la toate cheile speciale pe care se va așterne praful.
- Service-urile noi care vor plăti taxa de 2 ori pe an.
- Clienții care, evident, vor scoate mai mulți bani din buzunar ca să acopere și ”autorizarea” sau care vor fi nevoiți să meargă în reprezentanțe pentru a fi jumuliți corespunzător.

C-au sărit calul cu sumele e evident atunci când faci un calcul și constați că amenda e mai mică de cât taxa...

Evident că vom plăti, evident că vom autoriza din nou service-ul, însă n-aș putea să vă promit că prețurile vor rămâne la fel deși mă voi strădui. Oricum vom rămâne mult sub tarifele reprezentanțelor.
Trăim în România, țara în care în loc să mai cumpăr un elevator și să dezvolt afacerea trebuie să plătesc o taxă oneroasă ca să mi se permită să funcționez, asta în condițiile în care oricum plătesc impozite și pe aerul pe care îl respir.

Bravos tovarăși, la mai mare!



2 comentarii:

Robert spunea...

Eram curios cand o sa scrii despre asta dim momentul in care am auzit-o la radio. Asta si taxa pe muzica sunt doar cele mai noi inventii ale unui guvern incapabil (nu ca opozitia ar fi mai buna). Probabil merg pe deviza - daca nu-i putem ajuta, macar sa-i incurcam! (sau taxam).

"We contend that for a nation to tax itself into prosperity is like a man standing in a bucket and trying to lift himself up by the handle. "

titina spunea...

N-am postat pana nu m-am lamurit care e metoda de calcul si pe cine avantajeaza ea.
Ce n-au calculat insa magnatii reprezentantelor atunci cand au facut lobby pentru aceasta masura oneroasa si discriminatorie a fost faptul ca o parte dintre noi reparam masini din si cu pasiune d'aia nu ne vom reorienta catre afaceri mai banoase, asa ca tot in coasta lor vom ramane... cu sau fara taxa :-)